GRĂDINIȚA PUNCT DE COTITURĂ ÎN VIAȚA COPILULUI
“IUBIREA, UN NUTRIENT INDISPENSABIL PENTRU CREŞTEREA EMOŢIONALĂ A COPILULUI“
TOTUȘI, CE ESTE GRĂDINIȚA?
Grădiniţa este locul unde copiii își descoperă valoarea, unde deschid poarta către ei înșiși și învață să aprecieze ceea ce sunt. Tot aici își descoperă neputințele, după ce incearcă să treacă de bariere și limite impuse sau autoimpuse. Aici învață să se măsoare prin ochii celorlalți, să îşi dea valoare prin ochii altor copii. Atunci cand mediul este unul sănătos creat pentru nevoile copilului şi mai ales pentru nevoia lui de siguranţă, grădiniţa îl sprijină în dezvoltarea cognitivă, îl învaţă să gândească, să acţioneze independent şi să găsească un sens în ceea ce învaţă. Acolo unde copilul simte că poate să fie vulnerabil, de exemplu, să ţipe sau să plângă, unde poate să fie supărat sau bucuros şi zâmbitor şi nimeni nu-l va judeca sau sancţiona pentru ceea ce simte, are toate șansele să construiască o relație de încredere atât cu echipa educațională, cât şi cu părinţii, şi să simtă că aparţine acelui loc.
Gândiţi-vă cât de reconfortant este pentru copil să perceapă grădiniţa ca fiind locul unde poţi să fii curios, să simți că ești nesupravegheat o vreme, să lenevești, să te ascunzi, să te cațări, să fabulezi, să construiești, să experimentezi singur, să te joci nestingherit, să te plictiseşti, să fii încântat, să fii stimulat și inspirat de alți copii. Un spațiu în care poți să explorezi cu adevărat autonomia, departe de părinți, un spațiu în care nu eşti altfel, eşti tu doar într-un alt fel, într-un fel pe care doar spațiul social ţi-l poate da. Mulți părinți rămân surprinși când li se povestesc întâmplări despre copiii lor din grădiniță, iar ei nu recunosc personajele.
Grădinița ar putea fi privită ca o extensie a familiei și viceversa. Atunci când copilul găseşte în grădiniță aceleași valori cu care creşte acasă, capacitatea sa de integrare și asimilare este mult mai mare. Pentru că percepe mult mai repede locul străin ca unul sigur. În plus, părinților le este mult mai uşor să comunice cu echipa educațională și să găsească strategii comune pentru împlinirea nevoilor tuturor. Adică le este mult mai uşor să facă echipă atunci când intenția și modul de împlinire a acesteia sunt comune. De exemplu, când un părinte care a ales să îşi crească copilul cu blândețe, cu atenție către nevoile lui, dar în acelaşi timp cu un set de reguli prin care copilul să se simtă în siguranță, ajunge cu copilul într-o grădiniță unde disciplina este un set de reguli cu etichetări și judecăți, acum primești o bulină neagră pentru că nu ai fost cuminte, întâi stai pe scaunul liniştirii şi apoi te întorci la joacă, acum pictezi pentru că așa spun eu, dacă nu adormi nu o să mai mergi afară cu ceilalți copii, acestui părinte îi este foarte greu să găsească modul prin care să se facă auzit de către educator fără ca acesta să ia o atitudine defensivă. Dar se poate și invers, când mediul blând și conținător de la grădiniță intră în contradicție cu mediul plin de limite acasă.
Iar frustrarea pe care o trăiește părintele ajunge să se transforme într-un conflict cu educatorul, uneori chiar şi tacit, care se răsfrânge asupra stării de bine a copilului.
Lipsa parteneriatului între părinte și educator îi transmite copilului o stare de nesiguranță, confuzie și iritare care se propagă în comportamentul copilului, în spațiul social sau acasă. Poți să fii sigur: atunci când nu îți place educatorul copilului tău, nici el nu se va simți în largul său. Aşadar, relația voastră este cel mai important lucru. Iar responsabil pentru transferul de încredere rămâne părintele.
Există și varianta cealaltă, când copilul trăiește într-un concept restrictiv, ultra protectiv, cu multe limite care îi îngrădesc abilitatea naturală de învățare, cu pedepse și recompense, cu foarte puțin timp de calitate împreună cu părinții și ajunge la o grădiniță unde educația prin blândețe și intenția de conectare sunt înaintea intenției de corectare.
CE NU AR TREBUI SĂ FIE GRĂDINIȚA?
Grădinița nu este un loc unde să ne lăsăm copilul ”abandonat” pentru a ne putea concentra pe treburile noastre de oameni mari, respectiv responsabilitățile pe care le avem. Copiii au nevoie să ne simtă aproape, chiar și atunci când nu suntem fizic lângă ei. In plus, niciun educator, oricât de bine pregătit ar fi din punct de vedere pedagogic, nu va putea hrăni sufletul copilului în locul nostru. Părinții rămân primii și cei mai de încredere educatori pentru copiii lor.
Grădinița nu este locul unde se schimbă proastele obișnuințe și nici nu corectează comportamente, grădinița nu este școală dar este baza învățăturii. Aici se educă deprinderi, se formează obișnuințe, se dezvoltă abilități, totul împreună cu părinții. Odată copilul bine hrănit acasă și bine dezvoltat în grădiniță, el devine pregătit.
Grădinița nu este un spațiu al lui „trebuie” al lui „nu ești cuminte”, „tu ești de vină”, „este rușine”, „din cauza ta”, doar dacă”, sau al lui „pentru că meriți”.
Iar noi, adulții care ne asumăm creşterea fiecărui copil, deopotrivă părinți și educatori, trebuie să înțelegem rolul fiecărei părți și cum acțiunile noastre, comportamentul nostru, manifestarea stărilor noastre emoționale influențează atât pe termen scurt, cât și pe termen lung dezvoltarea viitorului adult. Iar pentru acest lucru este nevoie de încredere, care se construieşte treptat, pas cu pas, zi de zi. Este nevoie de deschidere, de onestitate, de timp, de răbdare pentru a clădi acel parteneriat între părinte, copil și educator. Fiecare învață din noua experiență atâta timp cât rămâne conectat și conștient de nevoile pe care le are, dar și de resursele pe care se poate baza în acest proces. Atunci când grădinița devine un spațiu de confruntare între părinte și educator, pe principiul cine are dreptate, copilul ajunge fără voia lui prilej de dispută între cei doi, precum o minge care se pasează pe un teren între doi jucători.
În sprijinul acestui parteneriat vine calitatea conectării dintre părinte şi copil: timp pentru joacă acasă, timp pentru vacanță în familie, timp pentru o masă tihnită, timp pentru a tăia și lipi, timp pentru a desena, timp pentru a sta și a nu face nimic. Dar și timp pentru alegeri, timp pentru a greși, timp pentru de ce-uri înainte de a trece rapid la următorul subiect. Cei mai mulți dintre noi ne grăbim în fiecare zi undeva, parcă dintr-o teamă de a nu pierde nimic din ce poate să aducă ziua. Atunci când avem grijă de noi, le oferim în mod natural copiilor disponibilitatea noastră pentru a deveni adulți capabili, împliniți și fericiți. La fel cum plantele au nevoie de soare, ploaie și pământ potrivit pentru a crește, copiii noștri au nevoie de timp, de iubire și răbdare pentru a crește, pentru a greşi, pentru a învăța.
